asumarea prăzii

- Ești mâncată? Ți-e foame? 

- Sunt mâncată deja, zâmbindu-și decizia deja luată.

---

Ca civilizație, odată ce am început să demolăm construcția socială care părea ca ne vine mică, am vrut să vorbim despre noi înșine și ne-am izbit în parapetul obsesiei pentru propria persoană: “eu, eu, eu, eu vreau, pot, știu și mai ales merit. Eu merit. Eu merit. Eu îmi construiesc singur realitatea. Sunt self made. Sunt perfect așa cum sunt. M-am născut ca să primesc totul. Nu e just ce mi se întâmplă! Dacă eu am dreptate și noi gândim diferit => tu greșești. Și de fapt, tu ești greșit și mai ales, tu ești de vină”.

Un new age care deghizează o nebunie morală, probabil. O rătăcire în labirintul preocupării de a ne construi propriile statui pe principiul “ba a mea-i mai mare”. Foarte seducător, deci greu de oprit.

Am avut revoluție, cred ca suntem în involuție. Pentru a trece în evoluție probabil e nevoie de implozie. De o catastrofă psihologică care să ne dea șah mat, care să arunce în aer entitlement-ul și din care să nu mai putem ieși cu mintea pe care o știm: aia captivă în auto-seducție și fantezia că suntem dumnezei care pot da cancel oricărei realități pe care nu au forța de a o privi în ochi.

Cred că doar un fir timid mai menține libertatea lui x până la libertatea lui y; în capul multora, libertatea personală e infinită doar pentru că probabilitatea de a se fi născut este una infimă și deci, trebuie să se celebreze zilnic pentru că respiră.

Iar cancel culture, corectitudinea politică și toate buzz word-urile sunt doar simptome ale acestui fundamentalism.

E doar o etapă. Nimic nu e permanent și va veni și “iluminismul”. Dacă nu cumva îl și întrezărim. Și bineînțeles, vine din afara noastră. Noroc ca lumea asta a fost construită în asa fel încât sa ne vrea binele, mai ales atunci când noi nu. 

---

Pentru măcar o seară, n-a mai vrut să fie bărbat, deși intenția asta n-a venit fără zbatere. Acum avea un bărbat în față, dar nu era despre el; ci despre ce din ea vedea prin el, în el, cu el, la el și înapoi în ea. Și i-a plăcut ce a renăscut. Asta e datorită lui.

Își purta blugii din clasa a cincea, o amuza că au rezistat atât și că unele gusturi rămân ... dar mai ales, îi plăcea să se vadă în ei dar transformată peste ani. Nu mai era întru totul copilă, nu mai avea de ce și nici cum; dar își păstrase un soi de naivitate pe care o numea voință pentru bine și bun. Dar într-adevăr, îi place când aude Hola, kiddo!

Ce referinta superficiala de Mr Big am ... aia e, o am.

Intermezzo-ul meu sabatic urma să se încheie. Clipa de "ia gata, scoate-ți mințile din cap" a întrerupt cortexul și a reinvitat amigdala în horă.

Dacă nu era deja evidentă, sunt mâncată a pus invitația pe masă cu tot cu roșeața din obraji.

E ca atunci când nu fumezi mai mult timp și după aia aprinzi o țigară după ce ai urcat pe munte și ... ai plămânul deschis, gata să primească?

Nu, e  ca atunci când te reîntâlnești atavic acolo unde te-ai lăsat, fără să știi dacă ești pregătit să te duci mai departe, dar te vezi dintr-un unghi mai amplu, mai cald, mai permisiv și tolerant. Și cu toate astea, nu mai puțin în acord cu cine ești / vrei să fii.

 

Există un anume privilegiu pe care ți-l acorzi când te lași, fără vizibilitate pe ce va urma, dar totuși știind că orice se întâmplă, you'll make it fun și ceva din tine o să se poarte, o să se miște, de la un moment dat, fără tine. Riscul de a fi neînțeles e de 100%, dar n-ar trebui să conteze. Do it anyway.

Pentru ceilalți și poate chiar și pentru tine, poate fi cringe, awkward, incomod, inadecvat, apăsător, frumos, înălțător, demoralizator, rușinos, trist, happy sau foarte sexi, aia e. Dacă tu ești cu de toate pentru că ai gambit să primești și să creezi amplitudini, fuckin' aye, lucky you, as long as you're not offending / hurting anyone, use it! All of it.

S-a dus și în zone în care nu trebuia.  Și ce mă rog, înseamnă, nu trebuia? Păi înseamnă locuri în care prefera să nu. Dacă poți să preferi, înseamnă că îți dai opțiuni, inclusiv pe aia pe care "preferi" să n-o alegi. Iar dacă o alegi, well ... live with it and take notes de never again sau encore un foix. Că nu degeaba ai avut nevoie s-o pui în scenă.

- mi-a zis lupoaică, bă băiete! m-am ascuns sub leoaică și m-a găsit. pashtele măsii. da' na, de-aia ne-ascundem, să fim găsiți de cine vede sau și mai bine, de cine are răbdare, forță și dorință să caute. si de fapt el n-a făcut nimic și habar n-are ce-mi trece mie prin cap, pentru că eu îmi fabric ce am nevoie; eu știu de unde să mă iau și tot eu știu ce am de oferit și de primit; până devine safe să afle și alții.

Totul este așa cum ești tu, mai exact tot cu de toate. NU șaorma, ci un multi-pluri-poli construit pe baze selective, dar pe un fond de pantone-uri explozive și cu forme de relief alternante de la deșert la junglă. Să știi cum să-ți dai singur ce ai nevoie e, într-adevăr, un privilegiu câștigat în timp.

---

Văd ieșirea din bezna socială (ca simptom al celei de pe dinăuntru) ca venind din afara individului, dar cu conlucrarea lui. Ca să fii om, trebuie să ieși în lume sub toate formele posibile. Geaba te placi în oglindă și în sufrageria ta cu ferestre la mare. Te afli și formezi prin ceilalți.

Ne-am învățat să scoatem timpul din ecuații. L-am făcut aproape irelevant, putem face schimbări instant, dacă vrem.

Viteza cu care se poate produce o schimbare depinde doar de nivelul de self-sobriety. Trebuie să inventăm programul de AA meetings care să înceapă cu “sunt x și sunt dependent de mine însumi”. Și din șocul realizării că dacă toți suntem extraordinari înseamnă ca de fapt suntem cu toții obișnuiți, teroarea de a fi mediocru (în medie) e primul munte de cocoțat. Dar împreună. Căci, după cum spuneam, în sufrageria noastră suntem toți maeștri, regi și crai. În lume, nu în singurătate, ne împiedicăm de umbra noastră.

Dincolo de toate vocile cu care vorbim cu noi înșine, e o voce care vorbește cu noi. Și dacă te interesează să o auzi, te pune la punct frumos, elegant și al dracului de ferm.

---

- ieși din film, e o iluzie.

- nu există iluzie. 

- cum adică nu există iluzie? 

- adică iluzia e absența realității; e lipsă; e non-realitate. Și non-realitatea nu există. E inexistentă. Nu poate exista ceva care nu există.

- fuuuuuck... you!

- Now what? mă întreabă corpul, reinvitat la ospăț după douăzeci de luni. Ce mai devorăm?

- Șșșșșșt! nu mai brava ... e ok. ești vie, baby! învață să-ți ajungă.