contrapunct identitar

cine sunt?

ei da! ce-aveți măh?

e o întrebare la care nu știu să răspund pentru că sunt o țintă în mișcare și un proiect în derulare.

ce e sigur e că nu prind mușchi.

make yesterday today's tomorrow este suficient de inconcret cât să rămână puțin vag - asta sunt: ieri cineva, azi altcineva, mâine cine știe?

la unele postări pun diacritice (ca la aceasta), la altele nu, pe altele le scriu în engleză ... și dacă aș ști alte cinci limbi, le-aș folosi pe toate cursiv / așa, le folosesc doar fugitiv, în funcție de ce cuvinte conosco și cuando mi se pare mie că-și au rostul în context.

nu înseamnă că sunt nestatornică, ba din contră. 

numitorul comun al variantelor din mine însămi de ieri, azi și mâine este bine înfipt / restul butaforiilor, însă, au voie să se miște cum vor atâta vreme cât eu rămân vie.

Colin Quinn spunea, în raport cu identitățile digitale de azi, că 

Our identity is who the government says you are.

Our personality is what people who know you say you are.

Our reputation is what people who don't know you say you are.

Our social media is what we think we are.

Our browsing history is who we actually are.

Bune perspective. Și unghiuri. Și eventuale contrapuncte la care să ne gândim.

În raport cu mine însămi, printre altele, a devenit important cum mă cheamă. 

E interesant să-mi observ reacțiile în raport cu numele pe care îl port și să conștientizez semnificația implicită a spunerii cu voce tare EU SUNT RALUCA. 

Am crescut urându-mi numele până târziu în viață, pentru a-l îmbrățișa astăzi cu tot ce văd sau pun eu în el. Și încep să văd multe. Inclusiv, libertatea de a-l schimba oricând aș simți că se cade.

Am desenat asta zilele trecute.

Este ceea ce ar putea părea un logo. 

Baza este formată din inițiala prenumelui meu, R, iar căciulița din inițiala numelui de familie, M.

Mă văd ca o consecință și o prelungire a alegerilor tuturor celor care au trăit înaintea mea asezonate și mixate cu my sense of agency, la fel cum mă văd ca parte dintr-un tot la care pot să am acces când aleg să stau locului.

Elementele fundamentale care îmi alcătuiesc viața țin de cine cred că sunt, de opțiunile mele de a fi și de a acționa, de deciziile pe care știu sau nu să le iau.

Deși mulți, prea mulți, consideră că trag după ei poverile trecutului, părinților, bunicilor și neplăcerilor trăite prin copilării, eu văd ce a fost înaintea mea și în paralel cu mine (prin rudele în viață) ca fiind o semnătură.

Negreșit am fost "însemnată" spiritual, la fel cum la rândul meu, dacă aș avea, mi-aș însemna copiii. Dar am luat în mod conștient această însemnare și am dus-o mai departe în semnătură.

M-ul apare ca o coroană de regină. Mi-am dat seama în timp ce-l desenam. Și nu mă zbat să zic că nu e, că poate e. Pe tarlaua mea, eu sunt regina.

Dar mai mult decât atât, numele de familie este un centru de intuiție și de putere ancestrală către care mă îndrept când am nevoie să știu că s-a vrut,  că somebody has my back, că există un motiv pentru care lucrurile arată cum arată și n-am nevoie să înțeleg, că aici și acum e format din multe a fost odată-uri.

Și e firesc să-mi stea pe cap. Capul e cel mai înalt loc din noi când suntem verticali.

Sunt ambele litere prezente în forme pline (de întrebări, sensuri, dubii, bucurii, curiozitate, putere, frici, credință) și sunt pe cât de rotunde, pe atât de colțuroase (mângâind ca nimeni altcineva și rașchetând fără milă, după caz). Ca mine.

Sunt negre deoarece doar așa pot conține, asemenea unei găuri negre, foarte multă lumină sub diferitele ei forme: liberă, acaparatoare, difuză, concretă, captivă, infinită.

Nu se vede, dar când le-am desenat mi le-am imaginat ca litere volumetrice. N-aș putea trăi în 2D.

În fine, este practic vorba de esența din care s-a născut ceva puternic vizual și rezonant grafic: anume, că în nici o secundă de viață nu sunt singură. 

Asta spune desenul.

Pentru mine.