nu știu nimic mai poluant decât conversațiile care acoperă disconfortul de liniște. nu le practic, nu le încurajez și dacă sunt pusă în fața lor, încerc să mă extrag cât mai repede cu putință. în întâlnirile mele cu prieteni (și nu numai) constat o discrepanță pentru care deocamdată nu am soluție. căci simt nevoia unei soluții. oamenii vor să vorbească în prezența altor oameni, cred ca e o pornire automată ca dacă ești prin preajma cuiva cunoscut, să începi să folosești cuvinte. ori pentru că ești efervescent tu, ori pentru că nu știi să taci, ori pentru că ești nevorbit, ori pentru că vrei sa transmiți lucruri, ori pentru că e modul tău de relaționare ... și cine știe câte motive mai sunt? și da, evident că are sens și utilitate să vorbim, dar ... cum ar fi să ne întâlnim și dincolo de ce credem că avem să ne spunem? petrec mult timp fără companie umană în sensul clasic al acestei înțelegeri. cu alte cuvinte, am un număr restrâns de interacțiuni verbale organizate în jurul unor r...