Valoare sau Utilitate?

Toti oamenii considera specia umana ca fiind una de ordin superior fata de restul speciilor, daca nu pentru altceva, macar pentru capacitatea de a gandi abstract, pentru posibilitatea si nevoia de a transcede (desi se pare ca si ursii au asta :D), pentru constiinta de sine si pentru organizarea sociala complexa.

Este acceptat si dovedit stiintific, filosofic, empiric, energetic, psihologic, matematic, fizic, and what not,  ca tot ce se intampla in natura si in general, in univers, are o componenta utilitara, adica are utilitate.

Orice exista este util; fie instrinsec, fie pe cale de consecinta dintr-o cauza declansatoare. Este nevoie sa existe animale, plante, calamitati, excese, echilibru, sangerari, ploi meteorice, durere, bucurie, constructii sociale, dark matter, gantere, existentialism, social media, poli, veverite si betisoare parfumate.

Da, toate lucrurile, fiintele sau conceptele au rezultat din ceva care le-a creat si exista pentru ca sunt utile.

E drept ca exista diferite grade de utilitate si pe langa utilitatea primă descoperim sensuri si roluri noi pentru ce ne inconjoara.

De ex: hrana este utila pentru viata, insa este utila si pentru a obtine energie calorica sau pentru a ne bucura papilele gustative sau pentru a ne reuni in jurul ei cu scopul de a socializa si de a crea legaturi intime.

Iesind din concretul utilitatii, pentru ca suntem in specia potrivita ;) putem să ne ducem in abstractul perceptiei pe care o avem asupra a orice; asta ne da valoarea pe care apreciem că un om, o situatie, un lucru le au.

Adesea vad semnul egal intre utilitate si valoare si aud des "x are utilitate in functie de ce valoare ii dam".

Simt nevoia sa fac vizibil un diferend ligvistic:

• utilitate, etimologic, inseamna folos(ință), avantaj(os), practic / a (se) folosi de, a întrebuința. [ūtilitātem, lat.].
• valoare, etimologic, inseamna putere, tărie, preț, merit. [valōrem, lat.] Mai aproape de zilele noastre, inseamna apreciere, pretuire.

Desi ambele notiuni lucreaza si cu elemente pragmatice, vedem o distanta mare intre cele doua sensuri, cu apetenta pentru abstract si relativizare in cazul celui de-al doilea.

Valoarea si meritul sunt atribute pe care le raportam, de obicei, la doleantele, scala de masurare si tipul de valori care ne caracterizeaza. Se intampla la nivel individual si poate accede la niveluri sociale, comunitare sau societale prin constructivism identitar: conceptul adoptat de individ este propus social, propagat prin diverse canale si adoptat ca valoare pentru grup (care poate fi o familie, scara blocului, un sat, o tara).

Nu intamplator vorbim despre bani in cazul ambelor concepte, insa in mod diferit:

• (1) banii au utilitate prin ceea ce poti cumpara cu ei: vacante, caiete, obiecte de design interior, servicii. Sensul relatiei cu utilitatea banilor e dinspre nevoie spre obtinerea lor: prima data se naste nevoia de scutece sau de un laptop nou si apoi vine nevoia corespunzatoare de bani.

Important: sa-ti satisfaci nevoile!

• (2) banii au valoare prin ce ne ofera dincolo (si uneori in ciuda) convertirii lor in bunuri si servicii: convenience, reputatie si statut, acces la liber arbitru (pentru a decide ce facem cu ei), putere si influenta. Sensul relatiei cu valoarea banilor e dinspre a-i avea spre dorinte: prima data vrei banii si apoi vezi tu ce dorinte iti mai pui pe lista. 

Important: sa ai bani!

Aparent multimile celor doua nu intersecteaza, dar o fac. Iar intersectia e sub doua forme, din ce am vazut:

- (utilitate care migreaza spre valoare) in cazurile in care anticipezi ca pot aparea nevoi neprevazute si atunci vrei sa ai ceva bani pusi deoparte pentru a nu fi descoperit.

- (valoare care migreaza spre utilitate) atunci cand exista exercitiu pentru dorinte care se nasc continuu (vrei si aia si aia si aia) si dorinta de bani merge aproape in paralel cu dorinta de lucruri.

In functie de unde suntem pe axa asta, ne dam seama care-i faza cu banii in viata noastra si de ce ne pasa sau ne este indiferent cand avem conturile goale sau pline, cand lumea ne plateste la nivelul la care ne autoevaluam, cand suntem "pretuiti" (financiar, desigur) pentru ce oferim.

Relatiile tranzactionale (cum sunt adesea cele profesionale, de exemplu) se masoara in cum are loc schimbul si cat de echilibrate sunt talerele.

Am avut acces in multe, prea multe organizatii care se intrec in beneficii non financiare pentru a compensa lipsa de disponibilitate pentru alocarea celor financiare. Gresit, din punctul meu de vedere, but that's another talk.

Ce e relevant temei de fata este ca nu poti compensa prin valoare (beneficii non financiare) tăind din ce e prioritar in viata oricui: utilitatea (banii au aici in primul rand utilitate si doar apoi, in functie de pozitia in companie, senioritate, capacitate si potential, au valoare).

Cu alte cuvinte, nu mori de foame cu podul plin de laude, ca n-ai facut nimic.

Disponibilitatea de a plati (in bani, nu unicorni) un angajat / un partener de business arata cata valoare ii acorzi. De aceeasi maniera, disponibilitatea de a te investi in parteneriat / rolul din organizatie arata cata valoare ii acorzi. 

Takes two to tango.

Dar am divagat ... sa revin.

Ati intalnit oameni care se evalueaza profesional, in mod obiectiv, sub valoarea lor de piata (= ce valoare pune societatea pe serviciul pe care il ofera) si cer remuneratie conform cu evaluarea lor? Eu da. Lumea ii considera fraieri, fara sa inteleaga ca ei nu au nevoie de banii aia extra. Pentru o societate aflata in relatie avansata cu valoarea banilor (nu cu utilitatea lor), vad in asta o prostie curata, cum sa nu iei bani daca ii primesti? Ii iei si vezi tu dup-aia ce faci cu ei.

Well, nu toti gandesc asa...si nu inseamna ca sunt fraieri, ci ca a avea mai multi bani decat considera utili le aduce dezutilitate: scaderea utilitatii prin grijile asociate cu intretinerea si alocarea lor.

La fel, exista oameni care se evalueaza mult peste valoarea lor de piata si cer fix atat cat considera, ignorand tendintele pietei. Din acestia sigur ati intalnit si v-ati dat seama ca sunt doua mari motive pentru care se intampla asta: 

• fie considera ca aduc multa valoare prin ceea ce au de oferit (valoare, NU utilitate, adica acea perceptie subiectiva pe care mizeaza ca destinatarul o are in raport cu ce pun ei pe masa) 
• fie joaca (pe drept cuvant) cartea scarcity-ului, stiindu-se singurii care ofera ce ofera ei (inovatie, productie limitata etc).

Cum ar arata lucrurile daca am scoate banii din ecuatie?

Pai am reveni la ce-a fost inaintea banilor, adica barter - schimburile de bunuri si servicii in functie de utilitatea celor implicati in tranzactie.

Eu vreau mere, tu ai mere / eu am pere, tu vrei mere. Pai hai sa facem schimb.

Ce s-a castigat pe drumul dinspre barter catre societatile de azi care lucreaza cu banii e mai mult decat clar: avem, fara drept de apel, cel mai transparent, universal, usor, fiabil, viabil, ne-relativ si rapid mod de a schimba proprietarii de bunuri si servicii si de a crea lucrurile pe care societatea le cere. Plus, existenta banilor ne ofera capacitatea de acumulare (care e o dorinta, nu o nevoie, satisfacuta prin relatia cu banii prin intermediul valorii).

Cu alte cuvinte, s-a castigat MEGA UTILITATE.

Ce s-a pierdut, insa, nu stiu daca nu merita cel putin la fel de multa atentie.

Pentru ca tranzitia utilitatii sau valorii fata de obiecte prin ceva atat de imperceptibil si gol de continut sau de sens cum sunt banii, produce efecte ascunse.

De exemplu: 

• imedialitatea, personalizarea schimbului. Stii de la cine luai si cui dadeai, acum treaba e mai degraba impersonala.
• sentimentul apartenentei la comunitate. Era mult mai vizibil rolul fiecaruia prin ce avea de pus pe masa pentru cine era interesat si solidaritatea avea resorturi mai usor de accesat.
• un sentiment frumos de reciprocitate în încredere, sub forma "iti dau acum pentru ca am, tu imi dai cand poti". Sigur ca si acum putem face asa cu imprumuturi, dar nu e nici pe departe la fel. Una e sa-ti dau bani sa-ti iei o patura si alta e sa-ti dau o patura cand ai nevoie de ea. 
• frumusetea subiectivitatii si negocierii. "Pentru mine, o vaca valoreaza atat". Azi e mai putin vizibil mecanismul asta pe care de regula il ascundem in pret.
• dimensiunea morala. De la incredere, onoare, reciprocitate si chiar ospitalitate, banii ne-au adus dorinta de eficienta si profit.

Cu alte cuvinte, s-a piedut MEGA VALOARE.

Nu militez nici pentru una, nici pentru alta.

Am vrut doar sa luminez putin un colt ramas in umbra.

Pentru o comparatie partiala, imaginati-va ca va tineti ziua de nastere cu 30 de invitati si in loc sa primiti 30 de cadouri, primiti 30 de plicuri.

Cadoul este un simbol al faptului ca invitatul tau s-a gandit la tine, si-a dat timp sa aleaga ceva reprezentativ pentru ce stie despre tine, si-a dorit sa te bucure, sa tii minte ce ai primit sau sa ai o experienta frumoasa; sau, de ce nu, iti rezolva o nevoie imediata.

Sigur, cadourile nu sunt bartere si se ofera din placere, nu din nevoie; dar chiar si asa, exista o diferenta intre a primi lucruri concrete care-ti sunt utile si un teanc de bani.

Cuget demult la tema asta, pe fondul tonelor de retreaturi care promit "manifestarea abundentei" si refacerea relatiei cu banii.

Citesc, iau aminte ce se cauta, trec mai departe, dar gandul ramane cu mine: relatia cu banii?!

Relatia cu banii?! 

Wtf?

Banii nu sunt, in concret, nimic. Reprezinta un mare zero barat, un concept neutru si gol, dar pe care îl încărcam cu semnificații și prin care traducem mult mai multe lucruri decat cred ca s-ar cuveni.

Iar legat de obsesia asta pentru vindecarea relatiei cu banii, cred ca o reformulare mai utila a temei ar fi "revindecarea relației cu capul" și investigarea raspunsurilor la cateva intrebari:

1. ce ma califica sa cred ca merit ce zic eu ca merit?

2. care e diferenta intre listele cu "ce vreau" si "ce am nevoie"?

3. in ce masura imi trag valoarea mea ca om din cati bani am? de ce?

4. ce sunt banii pentru mine: un dat, o cauza sau o consecinta a ceea ce fac?

"Banii nu cumpara fericirea, dar volumul lor da".

Sure, am citit cu totii asta pe garduri.

Dar de mult credem, de fapt, in glumița asta?

Scrisesem anterior despre ce cred ca e fericirea si clar banii au strict rol utilitar acolo, nicidecum de valoare.

Iar utilitatea lor este, de fapt, foarte limitata.

Iesind acum din sfera banilor si reintorcandu-ma la valoare sau utilitate, cred ca valoarea este ceva la care merita sa ne uitam in extenso, pentru ca spune multe despre cine suntem. Utilitatea nu prea.

Niste botox here and there are utilitate concreta de umplere de riduri si lifting, dar maiculita, ce valoare are pentru femeile care aleg asa ceva! 

Un barbat care foloseste femeile pentru placerea proprie are utilitate imediata, usor dopaminergica, dar valoarea pe care o percep despre ei înșile creste exponential.

100 de diplome care sa iti ateste pana si capacitatea de a respira au utilitate mica, daca nu chiar descrescatoare, pe masura ce devin mai multe. Insa valoarea perceputa de cine si le ia este semnificativa.

Ce au in comun cele trei cazuri este inversarea scopului cu mijloacele. 

Ce se intampla in toate este ca valoarea, desi mare, nu dureaza. 

Si nici utilitatea.

Ridurile reapar, pofta insatiabila de femei ramane, nevoia de urmatoarea diploma "pe care nu o am" bate la usa.

Alergatura continua.

Definitia drogului.

Hai sa luam arta spre exemplu.

Arta e valoaroasa fara sa aiba utilitate practica / de multe ori nu faci nimic cu ea, nu o implici in vreo activitate cotidiana. Te poti folosi de ea sa obtii altceva, asta da, si atunci ii conferi utilitate pe baza valorii pe care stii ca o are in fata celui de la care vrei sa obtii ce-ti doresti. O aduci din perceptie intr-un proces tranzactional: cineva da, altcineva primeste.

Insa le raison d'être al artei nu este de a fi utila, ci de a transpune in imaterial sufletul si mintea celui care a creat-o, noua celorlalti cărora ne aduce frumos, macabru, tăceri, dialoguri, întrebări, stări, dileme, întoarceri pe dos și mototoliri în noi înșine.

Fara a sustine vreo secunda ca banii nu conteaza, ba mai mult, sustinandu-le nevoia pentru tot ce e util in vietile noastre si care nu se poate face fara bani, trebuie sa ma gandesc la ce e, de fapt, valoros (nu util!) pentru noi, oamenii: sa avem incredere unii in altii, sa avem relatii misto si de multe feluri, sa ne bucuram de fiecare zi, sa fim vazuti, apreciati, iubiti, sa avem un sens in ceea ce facem, sa evoluam, sa ne gasim un soi de liniste, sa ne acceptam cum suntem.

Cu banii maxim iti cumperi terapia in care sa afli ca in loc de to do list, tre' sa-ti scrii to don't list.